Un nou eșec în PNRR: Comisia Europeană nu este de acord cu proiectul de 600 de milioane de euro pentru conectarea localităților la gaze

Comisia Europeană nu este de acord cu proiectul în valoare de 600 de milioane de euro privind conectarea unor localități la gaze naturale, din Planul Național de Redresare și Reziliență. Anunțul a fost făcut de Ludovic Orban, după ședința Biroului Executiv Național, în care liberalii s-au arătat nemulțumiți de negocierile purtate la Bruxelles. La finalul ședinței, Orban a spus că „sunt chestiuni tehnice care pot fi soluționate”. Comisia a respins, de asemenea, și proiectul Guvernului care prevede alocarea unor fonduri  în valoare de 2,5 miliarde de euro din PNRR pentru irigații. În total, propunerea de alocare din PNRR pentru reţeaua de apă şi canalizare, sisteme de irigaţii şi dezvoltarea reţelei de gaze ar fi de 4,6 mld. de euro. Comisia Europeană a avut observații și în legătură cu cele 4,5 miliarde de euro pentru transportul rutier şi autostrăzi.

Întrebat săptămâna trecută dacă mai sunt și alte proiecte unde Comisia are observații, ministrul Fondurilor Europene a precizat că este un proces de negociere și că nu vrea să dea detalii. „Nimic nu este oficial. Nu sunt singurele domenii pe care Comisia a avut observații. Nu vă mai pot spune pe ce, pentru că suntem într-o negociere”, a declarat ministrul, după ce a explicat de ce Comisia nu este de acord cu alocarea fondurilor pentru irigații și de ce sunt observații în legătură cu infrstructura rutieră: „România este o țară care propune o alocare foarte mare pentru transportul rutier. Comisia crede că este o alocare prea mare. Noi ne menținem punctul de vedere că este o alocare necesară. Este un element de diferență în legătură cu impactul asupra mediului. Facem o analiză”.

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat luni că sunt „rezerve” ale Comisiei și în legătură cu racordarea la rețelele de gaze naturale a sute de localități.

„În anumite puncte au existat rezerve. Sunt discuții legate de cele 600 de milioane pentru înființarea de distribuție de gaz unde au existat discuții tehnice care trebuie clarificate, privitoare la folosirea hidrogenului în aceste rețele de gaz. Sunt chestiuni tehnice care pot fi soluționate. (…) Trebuie să convingem că aceste proiecte tehnice pe care le propunem nu afectează mediul”, a declarat președintele PNL.

Potrivit ghidului Comisiei Europene privind realizarea PNRR, Comisia a menționat că nu vor fi finanțate proiecte poluante.

„Statele membre ar trebui să explice în ce măsură componenta va contribui la tranziția verde, inclusiv biodiversitatea, sau abordarea provocărilor rezultate din tranziția verde. De asemenea, ar trebui să demonstreze modul în care măsurile din componentă contribuie la 37% obiectivul de integrare climatică. De asemenea, statele sunt invitate să explice și să ofere dovezi despre modul în care componenta va contribui la atingerea țintei UE în materie de schimbări climatice în 2030 și a neutralității climatice până la 2050 și a modului în care componenta se raportează la ținte, obiective, contribuții, politici și măsurile Planurilor Naționale pentru Energie și Climă. În cele din urmă, ar trebui să explice cum măsurile propuse în componentă vor contribui la îndeplinirea obiectivelor de mediu prezentate în documentul de orientare”, se arată în ghidul Comisiei Europene.

Alocarea unor sume din PNRR pentru alimentarea cu gaze naturale este susținută intens mai ales de autoritățile locale. „Trebuie să susținem argumentația privind unele proiecte pe care noi le considerăm importante pentru România”, a declarat Orban, înainte de ședința cu președintele Klaus Iohannis pe acest subiect.

Proiectul, numit „Dezvoltarea infrastructurii de gaz natural în amestec cu hidrogen și alte gaze verzi” în PNRR și pentru care România a cerut 600 de milioane de euro, a fost propus încă din versiunea de anul trecut a PNRR. În ultimul document elaborat de Guvern se arată că: „România deține o rețea insuficient dezvoltată de distribuție a gazelor naturale care să asigure accesul populației la servicii adecvate. Gradul de conectare a populației la rețelele de gaze naturale este de aproximativ 40% (și doar 22% în mediul rural), semnificativ mai redus față de țările din regiune (de ex. Ungaria are peste 90%).”

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here