Fenomenul de discriminare, tot mai întâlnit în școlile din Olt. Rezultatele în urma consultării elevilor olteni

Fenomenul de discriminarea este tot mai întâlnit printre elevii din Olt, potrivit unui sondaj efectuat luna trecută.

Mai exact, Consiliul Județean al Elevilor Olt a dat, în luna martie, startul unei consultări a elevilor, prin care se urmărește diagnoza incluziunii din mediul școlar oltean, dar mai bine spus lipsa acesteia, întrucât rezultatele formularului prezintă valori îngrijorătoare.

La sondaj au participat în jur de de 1300 de elevi, iar rezultatele arată că mai bine de 50% dintre aceștia s-au întâlnit cu fenomenul de bullying sau de discriminare.

„În oricare dintre cele două cazuri, faptele în sine trebuie ferm sancționate, descurajate și prevenite.

Era deja cunoscut faptul că, la nivel de România, incluziunea din mediul școlar este o problemă complexă și care se gestionează greoi, deși rezolvări, atât de ordin psihologic pe parte de consiliere, cât și legislativ, există. Acum ne lovim doar de ignoranța unităților școlare, deși nu toate, dar o bună parte dintre acestea, care nu capacitează Comisia pentru prevenirea violenței în mediul școlar, care nu consultă opinia elevilor sau pe a reprezentanților acestora și care nu sunt pregătiți efectiv pentru a gestiona astfel de situații.

În mod firesc, unica mișcare de reprezentare a elevilor olteni nu va privi pasivă la aceste date îngrijorătoare, motiv pentru care în data de 28 aprilie 2021, am convocat o întâlnire cu toate autoritățile semnatare ale planului privind sporirea siguranței în mediul școlar, la sediul Consiliului Județean Olt. Dar cum mesele rotunde sunt doar începutul unui demers cu adevărat important, solicităm public unităților școlare să își asume responsabilitatea în lupta împotriva discriminării și să depună eforturi pentru a funcționa la parametrii optimi, iar asta nu doar pe hârtie, în comisiile pentru prevenire. Apreciem că prevenirea este primul și cel mai important pas în combaterea acestor fapte regretabile, dar reprobabile”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean al Elevilor Olt.

Potrivit sursei citate, ignoranța martorilor poate costa pe cineva o bună parte din integritatea lor fizică și psihică.

„Rezultatele sunt terifiante, deși, poate, un procent de peste 50% unora nu le spune prea multe, pe noi, reprezentanții elevilor, ne pune pe gânduri, ne face să vrem să identificăm problema, însă, din păcate, problema este ignoranța celor care iau deciziile, tocmai de aceea este important să responsabilizăm directorii de școli și licee în lupta împotriva discriminării și a excluziunii sociale, este inadmisibil ca discriminarea etnică, rasială, religioasă sau de orice altă natură să existe în mediul care are ca misiune primordială pregătirea omului pentru societate, pentru piața muncii și pentru viață”, a declarat Alexandru Drăghia, președintele Consiliului Județean al Elevilor Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here