Liber la vaccinare pentru toată lumea. Nu mai e nevoie de programare. Trebuie să ai doar buletinul

Premierul Florin Cîțu a susținut, miercuri, o conferință de presă după ședința de Guvern. Acesta a anunțat că oamenii se pot vaccina fără să se programeze în prealabil. Șeful Guvernului a precizat că românii se pot vaccina fără programare de la finalul acestei săptămâni.

În cadrul conferinței de presă de miercuri, șeful Guvernului a anunțat că, de vineri, românii care doresc să se vaccineze anti-COVID vor putea să se prezinte la centrele de vaccinare fără o programare în prealabil. Prim ministrul a mai spus că este nevoie doar de buletin.

“De vineri, din acest weekend, putem să ne vaccinăm oriunde în centrele Pfizer şi Moderna doar cu buletinul, fără niciun fel de programare. Astăzi a fost problemă cu prea multe persoane care au încercat în acelaşi timp, vreo 40.000 de persoane. Este o platformă pe care am făcut-o anul acesta, nu este perfectă. Îmi cer scuze pentru cei care au avut de aşteptat”, a afirmat prim-ministrul, după şedinţa de Guvern.

Cîțu: Voi fi prezent la primul maraton de vaccinare anti-COVID-19

Ulterior, premierul a mai spus că, dacă s-ar putea vaccina din nou, ar face-o și a subliniat că va încerca să ajute campania de vaccinare.

„Da, voi fi prezent (la primul maraton de vaccinare anti-COVID-19 – n.r.), voi fi și nu numai acolo. Voi fi prezent la mai multe centre de vaccinare. Voi merge și la companii care vor avea centre de vaccinare. Voi fi în perioada următoare la multe centre de vaccinare pentru a ajuta campania”, anunță premierul Florin Cîțu.

Amintim că maratonul de vaccinare a început marți în centre ale Ministerului Apărării din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Tot ieri a început și vaccinarea în cabinetele a peste 3.000 de medici de familie, care şi-a arătat disponibilitatea de a administra serul Johnson & Johnson persoanelor care doresc.

Ministerul Apărării Naţionale a dispus măsuri pentru extinderea programului de funcţionare în regim de 24/24 ore, timp de o săptămână, între 4 şi 11 mai. Acesta va avea loc, într-o primă etapă, în centrele de vaccinare organizate de către Spitalul de Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti şi unităţile sanitare militare din ţară care sunt şi centre regionale de depozitare a dozelor de vaccin.

În centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara, începând de marţi, ora 8.00, populaţia generală care doreşte să se vaccineze se va prezenta, la orice oră, fără o programare prealabilă. Totodată, persoanele vaccinate se înregistrează direct în RENV şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here