Paul Stănescu critică faptul că în cabinetele medicilor de familie nu există posibilitatea de a alege vaccinul

Paul Stănescu, secretar general PSD, consideră că este nevoie de „moderație” și că premierul Florin Cîțu este „optimist” și se laudă „exagerat” când vorbește despre o posibilă revenire la normalitate de la 1 iunie, în opinia sa, România „trebuie să-şi pună centura de siguranţă mult timp de acum încolo”.

Stănescu acuză autoritățile că nu le oferă românilor din orașele mici și din mediul rural posibilitatea de a-și alege vaccinul, așa cum s-ar fi întâmplat în marile orașe.

„În cabinetele medicilor de familie românii nu au posibilitatea de a-şi alege vaccinul. Dacă în urbanul mare a lăsat posibilitatea oamenilor să aleagă, nu acelaşi lucru trebuie să se întâmple şi în urbanul mic sau în comune şi sate? Sau acum pentru guvern există români Pfizer şi români AstraZeneca sau Johnson & Johnson? (….) Atenţie la discriminare!”, susține Paul Stănescu, potrivit unui comunicat de presă transmis joi.

Secretarul general al PSD afirmă că premierul Cîțu „s-a specializat să vândă iluzii la foc automat”.

„Cu toţii ne dorim să revenim la normalitate, însă acest lucru nu se va întâmpla de la 1 iunie aşa cum a anunţat premierul. Normalitatea lui Cîţu nu va fi şi normalitatea românilor. România trebuie să-şi pună centura de siguranţă mult timp de acum încolo. Când lumea întreagă se pregăteşte să se adapteze virusului, noi ne pregătim să dăm timpul înapoi”, a mai declarat Stănescu.

Paul Stănescu consideră că nu există motive pentru „optimismul exagerat” al prim-ministrului.

„Să vedem, de unde vine optimismul exagerat al lui Cîţu? Poate din învăţământ, unde ritmul de vaccinare a scăzut şi abia unul din doi profesori s-au vaccinat. Copiii nu sunt testaţi regulat. Şcoala încă se face online.Poate din cei puţin peste 3 milioane şi jumătate de români care abia au fost vaccinaţi. Sau poate pentru că medicii de familie nu sunt pregătiţi pentru a vaccina în cabinetele medicale. Nu au materialele necesare şi se feresc astfel să primească dozele trimise de Guvern”, mai spune reprezentantul PSD.

Sursa: g4media.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here