Acasă Național Prognoza mete...

Prognoza meteo ANM! Vremea se răcește și va fi instabilă. Ce temperaturi anunță meteorologii

Vremea se răcește în perioada următoare și va fi în general instabilă, cu înnorări și averse. În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, cu înnorări în a doua parte a nopții.

 

Vineri, în jumătatea de nord a țării cerul va avea înnorări temporar accentuate, iar local va ploua slab și va fi variabil în sud. Aici ploile își vor face apariția izolat. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona înaltă de munte și, trecător, în nord-vest. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 1 grad în depresiunile Carpaților Orientali și 13 grade pe litoral. Izolat, vor fi condiții de ceață, cu precădere în regiunile sud-estice.

De asemenea, în vestul și centrul țării vremea va fi în general instabilă și răcoroasă. Se vor înregistra înnorări și averse, mai ales după-amiaza și noaptea. În zona de nord-vest cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.

În partea de sud și sud-est a țării, vremea va deveni caldă pentru această perioadă, cerul va rămâne însă variabil. Vor fi semnalate înnorări în a doua parte a intervalului și aversele își vor face apariția pe arii restrânse. Vor fi și descărcări electrice și, izolat, mai ales în est și sud-est, vor fi condiții de grindină.

Precipitații mixte în zona montană

Spre sfârșitul zilei, în zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, vor fi semnalate precipitații mixte. Temporar, vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari pe crestele montane, unde rafalele vor depăși 70…90 km/h. Temperaturile maxime se vor situa între 13…14 grade în Maramureș și 28 de grade în Lunca Dunării. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 15 grade. De asemenea, dimineața, izolat, vor fi condiții de ceață.

În Capitală, vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a nopții. Vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12…13 grade.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here