Andrei Baciu, avertisment privind noile tulpini ale COVID-19: Nu feresc pe nimeni de boală. Vaccinul e singurul avantaj

Secretarul de stat din ministerul Sănătății, Andrei Baciu a declarat că avantajul pe care-l avem în fața noilor tulpini ale coronavirusului este vaccinul. Acesta a precizat că prin imunizare câștigăm un plus de protecție în fața virusului și este soluția care se află la îndemâna tuturor.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății a vorbit în cadrul unei emisiuni la Digi24 despre noile tulpini ale coronavirusului. Acesta atrage atenția că acestea devin mai contagioase și practic, nimeni nu este ferit de îmbolnăvire. Cu toate acestea, Baciu punctează că vaccinul soluția pe care o avem la îndemână pentru a câștiga un plus de protecție.

„Vedem că aceste tulpini care circulă mai nou nu feresc pe nimeni de boală, inclusiv sportivi de performanță, oameni care au aparent o stare bună de sănătate. Vedem că în fața acestui virus, practic nimeni nu este ferit, deci cu atât mai mult (sunt importante – n.r.) oportunitatea și avantajele câștigării protecției, pe de o parte. Pe de altă parte, un alt aspect extrem de important – faptul că vaccinul este la îndemână”, a declarat secretarul de stat duminică seara.

În ceea ce privește campania de vaccinare din România, acesta a anunțat că s-au depăşit, duminică, 6 milioane de doze administrate de la începutul campaniei.

„România, jos pălăria! Cum încheiem acest weekend? Cu rezultate foarte bune! Peste 100.000 de persoane au ales să se vaccineze în fiecare zi (sâmbătă – 110.633 şi duminică – 103.937); peste 3,6 milioane de persoane au fost vaccinate până acum cu cel puţin o doză; România a depăşit încă o bornă, 6 milioane de doze administrate de la începutul campaniei de vaccinare”, a scris Andrei Baciu pe Facebook.

Peste 18.000 de persoane, imunizate în Capitală la maratonul vaccinării
El apreciază că maratonul vaccinării organizat la Bucureşti a fost un succes, peste 18.000 de persoane fiind imunizate până la ora 20,00.

„Le mulţumesc profesorilor şi studenţilor de la Universitatea de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ pentru organizarea exemplară din aceste zile. De asemenea, le mulţumesc medicilor si asistentelor care au participat la acest maraton şi au fost la datorie non-stop! Centrul va fi deschis până mâine dimineaţă, la ora 8,00”, se mai arată în postare.

Andrei Baciu le mulţumeşte şi medicilor de familie care au fost la datorie la acest sfârşit de săptămână, precizând că 3.527 de persoane au fost imunizate în cabinetele lor, dintre care peste 200 în ultimele 24 de ore. De asemenea, menţionează că prin centrul de vaccinare de la Castelul Bran au trecut 252 de persoane şi peste 60.000 de persoane au ales cele 13 centre drive-through din toată ţara.

„De mâine vor fi deschise noi centre, iar ‘maratonul vaccinării’ ajunge în mai multe oraşe ale ţării”, a mai transmis Baciu.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here