O societate comercială din Slatina, evaziune fiscală. Două imobile și șase autoturisme au fost puse sub sechestru

Mai multe bunuri au fost puse sub sechestru de către oamenii legii din Olt, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Vizată este o societate comercială din Slatina.

Mai exact, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Cristian Grigorescu, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt au instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra a două imobile și șase autovehicule, în valoare totală de 1.257.274 de lei, bunuri ce aparțin unei societăți comerciale din municipiul Slatina.

Administratorul societății respective este bănuit că ar fi înregistrat achiziții fictive de materiale de construcții de la mai multe societăți comerciale tip fantomă, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit și a T.V.A.-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here