Centru de vaccinare de tipul drive-through la Slatina, în Parcul Tineretului. Cu ce ser se va face imunizarea

Primăria Municipiului Slatina anunță faptul că vineri, 14 mai, se va deschide primul centru de vaccinare de tipul drive-through ce va fi situat în proximitatea „Parcului Tineretului”, mai exact pe strada „Aleea Eroilor”.

De asemenea, în aceeași locație va fi amplasat inclusiv un birou de unde toate
persoanele imunzate vor primi dovada vaccinării, respectiv certificatul.

Această activitate se va desfășura pe o perioadă de 3 luni zilnic, în fiecare după amiază iar cetățenii se vor putea vaccina în mașină, fără să fie nevoie de o programare.

Persoanelor care doresc să se vaccineze le vor fi puse la dispoziție atât serul Pfizer
cât și serul Johnson&Johnson, cel din urmă necesitând administrarea unei singure doze.

Această acțiune presupune trei etape respectiv, triajul, vaccinarea efectivă și etapa
post vaccinare ce va fi monitorizată în parcarea aferentă parcului sus-menționat.

Menționăm faptul că sensul unic de funcționare va fi dinspre strada Artileriei către
strada Tunari iar în vederea eficientizării acestei acțiuni, agenții de îndrumare a traficului
vor asigura fluidizarea accesului către zona de triaj, vaccinare și supraveghere post
vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here