S-a DECIS azi. Ce măsuri au luat autoritățile din Olt. Sunt vizați și elevii

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a aprobat în ședința de astăzi actualizarea scenariului de organizare şi desfăşurare a cursurilor în unităţile de învățământ din Olt. Totodată, au fost stabilite noi măsuri de prevenire a coronaviruslui în unele localități din județ.

Astfel, începând de luni, cele 415 unităţi de învățământ din Olt  îşi vor organiza şi desfăşura cursurile, după cum urmează:

– în Scenariul 1 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mică sau egală cu 1/.1000 de locuitori), care presupune participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție 365 unităţi de învățământ

– Scenariul 2 (aplicabil pentru incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate mai mare de 1/.1000 de locuitori, dacă la nivelul localității nu este declarată starea de carantină), care presupune:

a) Participarea zilnică, cu prezență fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și a elevilor din învățământul special, indiferent de clasă, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară;

b) Participarea zilnică, în sistem on line a elevilor din celelalte clase/ani de studiu 49 unităţi de învățământ

– În Scenariul on line, care presupune participarea zilnică, în sistem on line a elevilor 1 unitate de învăţământ

De altfel, în Gostavăţu (rata de incidenţă – 2,55/1.000 de loc.) şi Rotunda (rata de incidenţă – 1,53/1.000 de loc.) au fost stabilite noi măsuri anti-COVID.

„Pentru aceste localităţi se aplică, începând cu data de 15.05.2021, pentru o perioadă de 14 zile, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 531/2021, și următoarele măsuri specifice:
1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00;
2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00;
3. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.
Pentru operatorii economici prevăzuți la pct.1 și 2 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective.
Reamintim că, pentru localităţile judeţului Olt – cu excepția celor menționate la pct. I, precum şi a localităţilor menţionate la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 42/04.05.2021 (Băbiciu, Baldovineşti, Oporelu și Mihăeşti), la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 43/07.05.2021 (Bărăşti) şi la art. 1, alin. (1) din Hotărârea nr. 44/10.05.2021 (Brastavăţu, Izvoarele, Deveselu şi Sâmbureşti), adoptate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă – se aplică, pe lângă măsurile prevăzute de anexele nr. 2 și 3 din H.G. nr. 531/2021, și următoarele măsuri specifice:
1. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00;
2. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6:00 – 22:00;
3. Desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului.
Pentru operatorii economici prevăzuți la pct.1 și 2 se permite şi prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în spațiile respective”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Olt.

Conform datelor transmise de către Direcţia de Sănătate Publică Olt, incidenţa cumulată la 14 zile în judeţul Olt, la data de 14.05.2021, este de 0,52/1.000 locuitori, iar în 49 de localităţi nu a fost înregistrat nici un caz pozitiv COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here