Bătaie cu săbii și cuțite într-un cartier din Brăila. Șase persoane au ajuns la spital

Cel puțin șase persoane au ajuns la spital în urma unei încăierări nocturne care a avut loc pe o stradă din orașul Brăila. Se pare că în timpul bătăii, la care au participat cel puțin zece persoane, au fost folosite săbii și cuțite.

Scandalul a avut loc în cartierul brăilean Chercea. Cel puțin zece persoane cu vârste cuprinse între 21 de ani și 83 de ani s-au luat la bătaie. În timpul violențelor au fost rănite șase persoane și au fost distruse bunuri. Polițiștii încearcă să-i identifice pe toți participanții.

„În jurul orei 21:35, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza municipiului are loc un scandal. Din primele date a rezultat că mai multe persoane s-au agresat reciproc, unele dintre acestea prezentându-se, ulterior, la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale. În urma cercetărilor efectuate, mai multe persoane, implicate în eveniment, cu vârstele cuprinse între 21 și 83 de ani au fost identificate, în continuare efectuându-se cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt”, au anunțat polițiștii.

Anchetatorii au deschis dosar penal pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe, port fără drept sau folosire de obiecte periculoase, distrugere, violare de domiciliu și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here