O nouă serie de persoane imunizate în Olt. Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP), în județ, în ultimele 24 de ore, alți 1.577 de olteni au fost vaccinați, de la începutul campaniei fiind imunizați peste 107.000 de olteni.
Dintre cei vaccinați de la începutul campaniei, 84.727 au fost vaccinați cu Pfizer, 11.143 cu Moderna, iar 9.990 cu AstraZeneca.
De altfel, 1.175 persoane au fost vaccinate cu produsul biologic cu Janssen (Johnson & Johnson).
Totodată, peste 45.000 de persoane au făcut și a doua doză de vaccin.
Din totalul persoanelor de vaccinate azi, niciuna nu a înregistrat reacții adverse.


































