Oamenii legii din Olt nu au iertat nimic. Amenzi USTURĂTOARE pentru cei care încalcă măsurile anti-COVID

Continuă acțiunile de verificare pentru combaterea pandemiei de coronavirus în Olt.

Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost verificate zonele aglomerate, baruri, terase, restaurante dar şi mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2.

„La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 200 de forţe de ordine, fiind verificate 112 societăți comerciale, precum şi 84 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 16 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoarea totală de 10.500 de lei, dintre care 14 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 4.500 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Olt.

Oamenii legii au aplicat și două amenzi pentru nerespectarea interdicțiilor privind carantina/izolarea în valoare de 6.000 de lei .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here