Zeci de percheziţii în Bucureşti şi în patru judeţe, într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de un milion de lei

Poliţiştii din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează, joi, 20 de percheziţii domiciliare şi 14 verificări economice, în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Brăila, Buzău şi Constanţa, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de un milion de lei.

“Persoanele bănuite, prin intermediul a 27 de societăţi, ar fi eludat plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea în actele contabile de operaţiuni nereale, fiind cauzat un prejudiciu de un milion de lei”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmis, joi, AGERPRES.

De asemenea, vor fi puse în aplicare 17 mandate de aducere pe numele bănuiţilor, ce vor fi conduşi la Poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acestora, pentru clarificarea situaţiei de fapt.

La acţiune, participă poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, cu sprijinul Inspectoratelor de Poliţie judeţene Brăila, Buzău şi Constanţa.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here