Un pui de urs a căzut de pe versant pe carosabil în zona Barajului Vidraru a fost salvat de un jandarm care asigura paza. După ce s-a verificat starea de sănătate, puiul de urs a fost dus în mediul lui natural.
Un jandarm care asigura paza obiectivului „Baraj Vidraru”, în punctul conductei de aducțiune, a observat, duminică, un pui de urs care a căzut de pe versant pe carosabil.
A fost solicitat un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Arefu care au preluat puiul de urs, care nu se mai mișca, dar nu prezenta răni vizibile.
S-a luat legătura cu paznicul de vânătoare care, după sosirea la locul indicat, a analizat starea de sănătate a ursulețului.
După puțin timp, la limita pădurii și-a făcut prezența o ursoaică cu doi pui și, deoarece ursulețul își revenise și începuse să meargă singur, a fost eliberat în mediul natural unde s-a alăturat mamei sale.
Sursa:


































