Arme artizanale şi mai multe cartuşe, ridicate de poliţişti dintr-o pădure din Caraș-Severin

O armă artizanală de vânătoare, un pistol neletal şi 17 cartuşe calibrul 16 mm, deţinute fără drept de un bărbat de 51 de ani, din localitatea Cornereva, au fost ridicate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Caraş-Severin, după ce proprietarul acestora le ascunsese într-o pădure, a informat marţi IPJ Caraş-Severin.

Arma de vânătoare şi muniţia au fost descoperite şi ridicate de poliţişti dintr-o pădure situată în zona denumită “Iarba Moale”, de pe raza comunei Cornereva.

“Arma şi muniţia ar fi fost ascunse în locul respectiv de bărbatul în cauză, după ce în seara zilei de 23 mai acesta ar fi tras cu arma în direcţia a doi vecini de sălaş, fără a-i răni. De asemenea, de la sălaşul deţinut de bărbat, poliţiştii au mai ridicat un pistol neletal”, a precizat IPJ Caraş-Severin.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că bărbatul de 51 de ani nu este autorizat să deţină şi să folosească arme de niciun fel.

În acest caz, poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept şi tentativă la infracţiunea de omor, dosarul fiind înaintat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here