Ana-Maria Mărgean este câștigătoarea sezonului 11 al concursului „Românii au talent”

Ana-Maria Mărgean este marea învingătoare în finala de la „Românii au talent”. Vineri noapte, ea a câștigat marele premiu de 120.000 de euro.

La numai 11 ani, Ana-Maria Mărgean este un fenomen care i-a uimit pe jurații concursului, dar și pe românii votanți, cu numerele ei de ventrilocie, actorie și cu înaltele ei calități muzicale.

Cel mai impresionat de evoluția artistică a micuței a fost însă Florin Călinescu, care, ori de câte ori Ana-Maria Mărgean a evoluat pe scena „Românii au talent”, a urmărit-o din picioare, declarând că fata este o artistă care poate face ce vrea.

„Am senzația că am văzut și câștigătorul sezonului 11. Ești de departe cel mai spectaculos număr pe care eu l-am văzut”, i-a spus fetiței de 11 ani Florin Călinescu, în audiții.

„Arta de a vorbi fără să îți miști buzele am descoperit-o acum doi ani pe YouTube și am început să o practic în perioada carantinei când toată lumea era blocată în casă. Am început cu voci, cu exerciții de dicție și am evoluat.

Am început să confecționez păpuși din șosete, iar anul acesta am primit-o pe Lizzie. M-am gândit că aici este cel mai potrivit loc să se lanseze”, a povestit Ana-Maria Mărgean pe scena de la Românii au talent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here