Sfârșit tragic pentru o femeie din Galați. Ce s-a întâmplat și cum a fost găsită

O femeie din orașul Galați a murit după ce a căzut de la mare înălțime. Incidentul a avut loc miercuri pe una dintre arterele orașului. Anchetatorii analizează mai multe variante.

Femeia de 68 de ani a fost găsită fără suflare chiar lângă un bloc și, potrivit martorilor, a căzut de la etaj. La fața locului intervin echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță și Secția 2 Poliție.

Polițiștii încearcă să afle cum s-a produs incidentul și analizează mai multe variante. Ei au aflat că femeia locuiește în blocul din vecinătate și au deschis dosar penal de ucidere din culpă.

„În această dimineață, la ora 06.45 Secția 2 Poliție Galați a fost sesizată, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în fața unui bloc, de pe Bulevardul Siderurgistilor, se află o femeie care ar fi căzut de la etaj. Polițiști care au mers la fața locului au constatat că persoana era decedată, în urma verificărilor stabilind că este vorba despre o femeie, de 68 de ani, locatară în bloc. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca ancheta să stabilească împrejurările în care s-a produs decesul femeii”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here