Echipamente medicale de peste 2,5 milioane lei pentru Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Slatina

Consiliul Județean Olt a scos la licitație un contract de achiziție de echipamente medicale cu care va fi dotată Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Slatina.

Suma estimativă pe care CJ Olt o pune la bătaie este de peste 2,5 milioane lei pentru achiziționarea de aparate radiologice, ventilatoare de cameră și un computer tomograf.

Mai exact, este vorba de un aparat radiologic fix și de unul mobil, de patru ventilatoare de cameră și de trei ventilatoare mobile, și de un nou computer tomograf, totul cu o valoare estimată de 2.508.838 de lei.

În cursă a intrat un ofertant a cărei ofertă se află în evaluare. Este vorba de companie din București, DTL Medical SRL, care va subcontracta o parte din contract către trei alte firme, tot din Capitală.

Consiliul Județean Olt a investit masiv, în ultimii ani, în Spitalul Județean de Urgență Slatina, atât pe linia echipamentelor medicale, cât și pe cea a reabilitării mai multor secții. Din păcate, pandemia de COVID-19 a încetinit și, în unele cazuri, a întrerupt șirul investițiilor care vor fi reluate pe măsură ce lucrurile privind sănătatea publică vor reveni la normalitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here