Prima localitate din România în care apare moneda virtuală. Moneda are valoare de recompensă

Comuna Ciugud, din judeţul Alba, este prima localitate din ţara noastră în care se introduce moneda virtuală. Se va numi CIUGUban şi va avea valoare de recompensă, care se va acorda în principal copiilor.

Moneda virtuală din Ciugud va fi acordată copiilor care colectează selectiv deşeurile şi reciclează ambalajele din plastic, sticlă şi aluminiu, informează alba24ro. În scopul reciclării, vor fi montate mai multe staţii de preluare şi reciclare a ambalajelor, în care localnicii vor putea arunca sticlele, PET-urile şi dozele de aluminiu. La schimb, vor primi monede virtuale.

CIUGUbanii nu au valoare de criptomonedă, dar vor putea fi folosiţi în comunitate. Prima astfel de staţie a fost montată în curtea Şcolii Gimnaziale, prima şcoală smart din mediul rural din România. Staţia de reciclare a luat forma unui roboţel şi a primit şi un nume – „Verzulică – roboţelul reciclator”. Copiii au fost provocaţi să colecteze cât mai mulţi CIUGUbani până la sfârşitul vacanţei de vară.

La începutul noului an şcolar, monedele virtuale colectate vor fi convertite în bani reali, pe care copiii îi vor putea folosi pentru a finanţa mici proiecte şi activităţi educaţionale sau extraşcolare.

Autorităţile locale urmează să monteze astfel de staţii de reciclare şi în alte zone din comună, iar cetăţenii ar putea primi în schimbul monedelor virtuale reduceri la magazinele săteşti, care vor intra în acest program. De asemenea, se are în vedere şi posibilitatea ca, în viitor, localnicii să poată folosi monedele virtuale pentru a primi anumite reduceri de taxe sau impozite.

Protejarea mediului înconjurător este extrem de importantă pentru satele noastre. Pentru un viitor curat este nevoie ca noi, cei din prezent, să ne implicăm activ în protejarea naturii şi în reducerea poluării. Din păcate, ambalajele de aluminiu, plastic şi sticlă ajung acum în râuri şi în natură. România este pe ultimele locuri în Uniunea Europeană la reciclare, iar acest lucru înseamnă penalităţi plătite de ţara noastră pentru neîndeplinirea obiectivelor de mediu. În contextul în care aşteptăm legea returnării garanţiei, am lansat acest proiect prin care vrem să educăm viitorii cetăţeni ai Ciugudului. E important pentru copiii noştri să înveţe să recicleze şi să protejeze natura, aceasta fiind cea mai importantă moştenire pe care o vor primi”, a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.

Proiectul-pilot de la Ciugud este implementat de administrația locală în parteneriat cu compania americană ENVIPCO, unul dintre cei mai importanți producători mondiali de staţii de reciclare.

De asemenea, de anul viitor, în România ar urma să se aplice legislația referitoare la returnarea garanției percepută pentru ambalajele din plastic, sticlă și aluminiu, informează Mediafax.

Ne bucură colaborarea cu administrația locală din Ciugud, pentru ca împreună să oferim resursele necesare astfel încât cetățenii să trăiască într-un mediu mai curat. Implicarea copiilor în acest proiect este deosebit de importantă. Numai un prezent implicat duce la un viitor mai curat. Aparatele RVM ENVIPCO sunt de înaltă calitate, simplu de integrat în orice spațiu, ușor de folosit de către utilizatori, oferind o experiență plăcută în selectarea și colectarea ambalajelor de unică folosință.

Avem convingerea că printr-un parteneriat de lungă durată între administrațiile locale și compania noastră, România va face un pas important în față în ceea ce privește colectarea selectivă și implicit, grija pentru mediul înconjurător”, a declarat Bogdan Purcherea, directorul general Envipco România.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here