Crima care i-a șocat pe localnici. Un bărbat și-a ucis mama în bătaie: ”M-a enervat”

O crimă înfiorătoare s-a petrecut într-un sat din județul Iași.O femeie de 69 de ani a sfârșit sub o ploaie de lovituri, iar unicul său copil a mărturisit că el i-ar fi luat viața pentru că s-a enervat.

Individul, abia externat de la psihiatrie, s-ar fi supărat că femeia nu-i dă bani pentru tigări și băutură. Vecinii sunt cei care au alertat Poliția.

Crima s-a petrecut în Răducăneni, județul Iași. Femeia se afla în gospodărie, când fiul său de 49 de ani a început s-o lovească. Chiar el le-a mărturisit vecinilor că a bătut-o până și-a dat ultima suflare. Omul fuseste externat cu doar câteva ore înainte dintr-un centru de boli mintale.

Femeie”Am văzut poliție, am văzut ambulanță. Ăștia când au venit, dânsa era moartă.”

Femeie: ”Se jeluia tot timpul de feciorul ei că o bate, că face panaramă, că îi sparge geamurile.”

Bărbatul și-ar fi ucis mama seara. Abia spre dimineață le-a spus vecinilor ce grozăvie a făcut.

Bărbat: ”A strigat la mine la gard. A spus că maică-sa e moartă. ”Măi, e moartă sau ai omorât-o tu?” A zis că ”am omorât-o eu”. ”Pai de ce ai omorât-o, mă?”. ”Păi m-a enervat.”

Femeie”Dar cu câtă cruzime a putut să o omoare pe mamă-sa. Nu a anunțat decât dimineața, la 6.”

Medicii legiști spun că moartea bătrânei a fost extrem de violentă. Fiul a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile.

Mihaela Apostol, prim-procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași: ”Inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, medicii specialiști concluzionând că a avut discernământul păstrat la momentul comiterii faptei cercetate.”

Bărbatul riscă până la 25 de ani de închisoare, daca va fi găsit vinovat pentru omor.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here