Incendiu într-un apartament din Bacău. Trei persoane au ajuns la spital

A fost alertă joi dimineață în Bacău, după ce un apartament a fost cuprins de flăcări și toți locatarii din acea scară de bloc au fost evacuați.

Trei persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri. Polițiștii încearcă acum să descopere dacă este vorba despre un accident sau dacă focul a fost pus intenționat.

Alarma s-a dat joi dimineaţă, în jurul orei cinci. Câţiva dintre locatarii blocului au reuşit să iasă din case înainte de sosirea pompierilor.

Reporter: „Era fum mult?”
Vecină: „Troznea, troznea foarte tare şi, când ne-am ridicat, ieşea vâlvătaia din balcon”.

Femeie: „Cu greu, dar ne-am evacuat cu toţii. A fost sperietură mare, a fost şi fumul, că nu puteai să respiri”.

Vecinii spun că proprietarul apartamentului în care a izbucnit incendiul ar suferi de boli psihice şi a ameninţat de câteva ori că va arunca în aer locuinţa.

Vecină: „Ameninţări. Nu neapărat că a şi făcut, dar ne-a tot ameninţat, de ani de zile, că ne aruncă el în aer”.

Pompierii au intervenit rapid şi au scos persoanele rămase în apartamentele invadate de fum. Trei dintre locatari au ajuns la spital.

George Socaci, ISU Bacău: „S-a intervenit cu trei autospeciale de sitingere cu apă şi spumă, două ambulanțe SMURD un echipaj de prim ajutor de la SAJ. Trei dintre persoanele evacuate de pompieri au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Incendiul este lichidat. Se lucrează la măsuri complementare, iar cauza este în curs de stabilire”.

Camerele de supraveghere instalate la un bloc din apropiere au surprins momentul în care izbucnesc flăcările. Imaginile au fost preluate de poliţişti, care au demarat o anchetă.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here