Deputatul de Olt Florin Barbu: Un nou ministru USR a eșuat. „Ghinea – ZERO fonduri. Românii pierd miliarde de euro”

Un nou ministru USR a eșuat, afirmă deputatul de Olt Florin Barbu.

După celebrul, deja, fiasco Vlad Voiculescu, acum Cristian Ghinea a demonstrat cât este de competent.

Comisia Europeana a respins pentru a treia oară PNRR, document scris de aceleași firme de consultanță care ar fi câștigat bani de pe urma lui, pe care ministrul Ghinea, ocupat să se certe sau să certe PSD-ul, recunoaște că nu l-a citit.

„În Parlament, la dezbaterea motiunii simple împotriva sa, a aflat ce conține acest plan pe care îl etala mândrie.

A blocat dezvoltarea comunităților locale și în loc să aloce fonduri pentru rețele de gaze, de exemplu, i-a trecut tot la consultanță.

Niciun euro pentru irigații, deși Ungaria, Polonia, Spania, Italia și Bulgaria au obținut finanțări.

Pensionarii pierd, în 5 ani, 9,5 miliarde de euro, cât ar fi câștigat prin recalcularea punctului de pensie pe Legea nr.127/2019”, se arată într-o postare făcută publică pe pagina de socializare a deputatului.

De altfel, copiii României pierd 2,9 miliarde de euro prin neaplicarea legii privind dublarea alocațiilor.

Totodată, medicii, cadrele didactice și ceilalți bugetari pierd, în cinci ani, 1,5 miliarde de euro prin înghețarea aplicării legii salarizării.

„Adică, 10 milioane de români au fost sacrificați numai pentru ca un PNRR plin de erori să fie acceptat de Bruxelles.

Acum, competentul Ghinea s-a întors cu documentul în brațe, cu 0 euro obținuți, la românii aruncați în sărăcie și disperare despre care spune că vor “ieși la pensie cu picioarele înainte”, se mai arată în postarea social-democratului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here