Galați: Se caută moștenitor pentru un apartament cu două camere și pentru o sumă considerabilă

Se caută moștenitor pentru un apartament cu două camere în Galați și pentru o sumă deloc de neglijat.

Proprietarul a murit anul trecut, însă pentru că polițiștii nu au identificat nicio rudă, omul a fost îngropat după trei luni pe cheltuiala Primăriei.

Totuși, foștii colegi de la Combinatul Siderurgic și-au amintit că omul a plătit, în urmă cu mulți ani, pensie alimentară pentru o fiică. În cazul în care aceasta nu apare, averea va reveni statului.

Măricel Coman a murit toamna trecută, la vârsta de 81 de ani. Cum polițiștii au constatat că la mijloc nu a fost vreo infracțiune, povestea s-a încheiat. Aparent. Bărbatul era singur după moartea soției, acum șapte ani. Unii cunoscuți și-au amintit însă că uneori pomenea o anume Veronica.

Vecin: „Numai la distracţii, spunea că el are un copil, dar nu cu acte”.

Vecină: „Când a împlinit 18 ani, i-a zis să nu-l mai caute niciodată”.

După moartea bărbatului, vecinii şi foştii colegi au încercat să dea de Veronica şi au apelat la arhiva Combinatului Siderurgic, unde omul a lucrat toată viața.

Ilinca Diaconu, lider de sindicat, Combinatul Siderurgic Galaţi: „Din anul 1974, până în anul 1981, plătea pensie alimentară unei fete pe nume Veronica. Atât am putut să aflu din arhivele noastre. În apartament exista o sumă considerabilă de bani”.

Cei care au intrat în apartament au estimat suma găsită într-un dulap „din ochi” la două sute de mii de lei. La rândul lor, anchetatorii au ajuns la concluzia că omul a murt de moarte bună.

Comisar şef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al IPJ Galaţi: „Nu au rezultat aspecte de natura penală. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi cu propunere de clasare”.

Treaba Poliţiei s-a încheiat. Acum rămâne ca cineva, persoana fizică sau juridică, să ceară deschiderea unui dosar de succesiune. Altfel, după un an și jumătate de la deces, averea omului va reveni autorităților.

Petrică Pațilea, Primăria Galaţi: „În cazul în care lipsesc moştenitorii legali sau testamentari, patrimoniul defunctului revine localităţii, comunei sau municipiului pe raza căruia a avut domiciliul”.

Potrivit vecinilor, la mijloc ar fi în jur de sută de mii de euro, banii şi apartamentul.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here