Imagini de la accidentul mortal produs pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal

Au apărut imagini în urma accidentului mortal produs, azi, pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal.

Accidentul s-a produs pe VO6G la intersecţia cu DJ 542, în eveniment fiind implicate un autoturism şi o autoutilitară, în care se aflau doar șoferii, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Dan Nedeloiu.

Bărbatul autoturismului a fost transportat la Spitalul Caracal, unde a decedat.

„În urma coliziunii, conducătorul autoturismului, un bărbat de 73 de ani, din comuna Deveselu, a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la Spitalul Caracal, unde a decedat.

Conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 38 de ani, din municipiul Craiova, nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului”, potrivit IPJ Olt.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here