Copilă de 12 ani aflată pe bicicletă, lovită de un autoturism în Bistrița

Un accident rutier s-a produs joi după-amiază, în municipiul Bistrița din județul Bistrița-Năsăud. O fată de 12 ani care se afla pe bicicletă a fost lovită de un autoturism.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Bistrița au intervenit la un accident rutier pe bulevardul Republicii din municipiu.

Un autoturism condus de un bărbat de 47 de ani din Budacu de Sus a surprins și accidentat o minoră de 12 ani din Bistrița în timp ce se deplasa pe bicicletă.

În urma impactului a rezultat rănirea minorei, fiind necesar transportul acesteia la spital.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Biroului Rutier, desfășoară în continuare cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească modul și împrejurările producerii evenimentului rutier.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here