CNAIR a scos din nou la licitație proiectul tehnic privind reabilitarea Podului de peste râul Olt

Proiectul tehnic privind refacerea Podului de peste râul Olt pe DN 65, la Slatina, a fost scos din nou la licitație de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Craiova. Asta după ce firma italiană care a semnat contractul de execuție a renunțat la proiect și după ce au apărut elemente noi în varianta provizorie de circulație pe perioada execuției.

Pentru acest obiectiv au fost deja obținute două autorizații de construire, emise de Ministerul Transporturilor și de Consiliul Județean Olt, ultima fiind prelungită până la data de 26 noiembrie.

„Având în vedere că față de soluția avizată, pe varianta de traseu au intervenit o serie de modificări, se va reactualiza documentația tehnică prin reanalizarea soluției pentru varianta provizorie de circulație pe perioada execuției”, se arată în anunțul publicat pe SEAP.

Cel care va câștiga licitația va avea la dispoziție două luni pentru elaborarea proiectului tehnic și 72 de luni pentru detaliile de execuție, reprezentând asistență tehnică pe perioada de execuție a lucrărilor și pe perioada de garanție de bună execuție.

Termenul limita până la care operatorii economici interesați pot să depună oferte este 14 iulie 2021.

Valoarea estimativă a contractului este de 225.473,80 lei.

În urmă cu un an de zile, constructorul italian, Guidi Costruzioni SRL (lider de asociere), care semnase contractul de lucrări pentru reabilitarea Podului Olt a refuzat să-l ducă la bun sfârșit, invocând tot felul de motive, precum existența pandemiei și declararea stării de urgență de către Guvernul României.

La acea dată, ministrul de atunci al Transporturilor, Lucian Bode, declara că antreprenorul italian este neserios și că i s-au cerut penalități de un milion de lei, pentru că nu a dat drumul la lucrări.

Valoarea estimată, fără TVA, a investiției era, atunci, de 26,35 milioane lei, finanțarea fiind asigurată cu bani de la bugetul de stat.

În ultimii ani tot mai multe gropi au apărut în covorul asfaltic al podului, acestea fiind cârpite de drumari. La fiecare reparație de acest gen, traficul de la intrarea din Slatina devine un coșmar, pentru că, de regulă, se circulă doar pe sensul care nu este afectat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here