Florin Cîţu: Certificatul verde digital va fi operaţional de la 1 iulie

Certificatul verde digital pentru COVID va fi operaţional de la 1 iulie, a declarat premierul Florin Cîţu.

“O să fie operaţional şi o să fie exact ca în alte ţări, o să călătorească cu certificatul verde, exact în condiţiile care sunt scrise acolo. Am avut o întâlnire cu secretarul general adjunct al Guvernului care se ocupă de aceste certificate, care este, de fapt, o aplicaţie. Şi am avut un update ieri, o să fie gata săptămâna viitoare, deci o să fie la 1 iulie operabil”, a declarat Florin Cîţu, joi, potrivit Agerpres.

Adeverința electronică verde va constitui dovada că deținătorul a fost vaccinat împotriva COVID-19, a primit un rezultat negativ la testul de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2 sau s-a vindecat de COVID-19, potrivit RO Vaccinare.

Adeverințele vor fi disponibile gratuit, în format digital sau pe suport de hârtie, și vor include un cod QR care să le garanteze securitatea și autenticitatea. Comisia va institui un portal pentru a se asigura că toate adeverințele pot fi controlate în întreaga UE și va sprijini statele membre în ceea ce privește punerea în aplicare din punct de vedere tehnic a adeverințelor.

Vezi AICI cum va arăta Certificatul verde digital.

Certificatele digitale verzi care vor facilita libera circulație în Uniunea Europeană (UE), pe timpul pandemiei de COVID-19, vor fi implementate în România cu suportul Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS). Soluția tehnică dezvoltată STS va fi interconectată cu cele implementate de către celelalte state membre ale UE pentru a permite eliminarea restricțiilor de testare sau carantină la trecerea frontierei.

Certificatele vor conține un cod QR și se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecțiune sau care deține un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate și în format tipărit.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here