Faţadele nereparate ale blocurilor vechi din București se înmulțesc. Proprietarii spun că nu au bani de reparaţii

Faţadele nereparate ale blocurilor vechi cad pe trecători şi nimeni nu vine cu soluţii. Proprietarii spun că nu au bani de reparaţii. Iar primăriile fac uitată legislaţia care le-ar permite să intervină.

Edilii ar putea contribui cu bani la asociaţiile de proprietari şi ar putea apoi să recupereze sumele în rate. Asociaţiile ar putea, la rândul lor, să ia credite cu garanţie guvernamentală şi dobânda subvenţionată. Inspectorul Pro vă prezintă acest cerc vicios care are ca efect neglijarea siguranţei oamenilor.Sute de blocuri din Capitală au faţadele degradate. Aproape pe orice stradă mergi dai de cel puţin un imobil din care pică bucăţi de tencuială. Zone precum Magheru, Carol, Moşilor sau Gara de Nord sunt arhicunoscute, dar nu sunt singurele.

Acest incident este ultimul surprins de noi, când pompierii au intervenit de urgenţă la o construcţie mai veche de 100 de ani. Un ornament de beton a fost la un pas să cadă în capul trecătorilor. Iar astfel de secvenţe pot constitui un serial în Bucureşti.

Într-adevăr, în ultimii 30 de ani autorităţile locale nu au mişcat un deget ca să inventarieze imobilele cu faţade deteriorate. Au întocmit doar o listă a celor cu risc seismic şi atât. Deşi o Lege a faţadelor există din 2011!!! Şi prevede amenzi de 15.000 de lei pentru primarii care nu o aplică!!! Iar din 2016, a apărut şi legea care le permite edililor să contribuie cu bani la asociaţiile de proprietari pentru reparaţii.

În Bucureşti, din păcate, nici atât nu s-a făcut. Iată cu ce explicaţii vine Edmond Niculușcă, directorul adjunct al administraţiei pentru consolidări.

Edmond Niculușcă, director adjunct Administraţia pentru Consolidări: ”Suntem un oraş cu risc seismic. Nu poţi repara faţada dacă nu consolidezi clădirea”.

Oamenii vor fapte şi nu vorbe!!! Ministerul Dezvoltării confirmă că autorităţile locale nu au mai înregistrat cereri de finanţare prin Legea Faţadelor. Iar Ministerul Finanţelor Publice nu a mai alocat plafonul de garanţie, din 2015.

Asta în timp ce trecătorii sunt puşi în pericol.

Viky Merișoreanu locatar: ”Este foarte periculos”

Reporter: Am văzut că totuşi au pus un afiş

Locatar: ”Da, a pus domnul administrator şi cu mine ca să nu cadă tencuiala pe cineva. Uitaţi-vă cum este! e strigător la cer!”

Edmond Niculușcă, director adjunct Administraţia pentru Consolidări: ”Dacă vor să refacă faţadele au tot dreptul să facă asta, noi ca autoritate trebuie să intrevenim şi asupra reducerii riscului seismic”.

Maria tănase, locatar: ”Vin bucăţile până aici. A făcut maşina unui domn zob!”

Diana Grigorescu, administrator bloc: ”Vrem să facă faţada dar dacă nu ne ajută nimeni nu putem. Treci pe acolo şi îţi vine în cap o bucată de tencuială şi noi îl plătim de bun pe ăla care o să aibă capu spart”.

Situaţii de acest gen nu ar mai avea loc dacă legea faţadelor nu ar sta blocată de mai bine de şase ani. Fapt confirmat şi de arhitectul Adrian Craciunescu, profesor la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu.

Adrian Crăciunescu arhitect: ”Lucrurile puteau fi simplificate dacă aplicau legea. Probabil că nimeni nu se preocupă atât timp cât nu are vreo culpă penală că din cauza neîntreţinerii vreun om a avut de suferit”.

În lipsa implicării statului, unele asociaţii s-au apucat să-şi repare faţada pe cont propriu.

Rămâne de văzut dacă astfel de lucrări neverificate de nimeni rezolvă problema de siguranţă. Legea faţadelor dă dreptul proprietarilor să ia credite cu garanţie guvernamentală pe cinci ani şi dobândă subvenţionată. Aşadar, facilităţi există.

Este nevoie doar de implicarea primarilor. Altfel, prefecţii sunt aceia care îi pot amenda pe edilii care prin lipsa unui plan de acţiune pun în pericol viaţa cetăţenilor care i-au votat.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here