FOTO. Ciprian Ciucu începe să dărâme garajele din Sectorul 6. Ce va face în loc

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a anunțat că începe să demoleze garajele construite prin diverse zone ale Capitalei în anii ’90.

“Așa cum am promis, mergem mai departe cu eliberarea domeniului public de construcții ilegale și inoportune: eliminăm garajele apărute în București în anii ’90”, a scris Ciprian Ciucu pe Facebook.

Primarul Sectorului 6 a menționat că în locul garajelor vor amenaja parcări, precizând că din suprafața ocupată de două garaje vor rezulta trei locuri de parcare.

El a precizat că Poliția Locală a Sectorului 6 a identificat deja garajele existente și a demarat procedurile pentru dezafectarea acestora.

Iată cum arată situația deocamdată:

► Număr garaje identificate: 439

► Număr garaje cu autorizație emisă de Primăria Municipiului București: 163
► Număr garaje cu autorizație de construire emisă de Primăria Sectorului 6: 90
► Numar garaje fără autorizație de construire: 171
► Numar de garaje pentru care a fost emisă înștiințare iî vederea dezafectării: 175
► Numar de garaje dezafectate în urma înștiințărilor emise: 20
► Numar de garaje cu dispoziție de demolare: 44.

Edilul a postat pe contul său de Facebook o imagine din Cluj unde s-a procedat în acest fel:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here