FOTO: Accident pe DN 22, în Tulcea. Tânăr de 20 de ani, rănit după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp

Un accident rutier a avut loc, marți dimineață, pe DN22, într-o localitate din județul Tulcea. Șoferul unei mașini a fost transportat la spital după ce a pierdut controlul asupra direcției de deplasare după ce s-a izbit cu mașina de un stâlp.

Potrivit ISU Tulcea, în jurul orei 06:35, pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit pentru acordarea primului ajutor și asigurarea măsurilor PSI în urma unui accident rutier produs pe DN22 ( E87), în localitatea Somova.

În accident a fost implicat un autoturism în care se afla doar conducătorul auto.

Victima, bărbat în vârstă de 20 de ani, conștientă și cooperantă, a primit îngrijiri medicale la fața locului și ulterior a fost transportată la spital de către ambulanța SMURD pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriei și îndepărtarea scurgerilor de lichide combustibile (carburanți și ulei) și au degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident sunt cercetate de reprezentanții instituțiilor abilitate în acest sens.

Conform sursei citate, la fața locului s-au deplasat două echipaje de salvatori cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here