Sute de posturi disponibile la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Ce transmite Poliția Olt

Peste 750 de posturi disponibile pentru admiterea la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.

Recrutarea va avea loc în perioada 28 iunie-11 iulie, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, Cristian Grigorescu.

„Se pot înscrie candidații care întrunesc condițiile și criteriile prevăzute de legislația în vigoare. Aceștia vor completa cererea-tip de înscriere la concursul de admitere, o vor semna și o vor transmite scanată pe email către unitatea de recrutare (structurile de resurse umane ale structurilor în a căror specializare vor susține admiterea). Fiecare candidat va primi, pe email-ul indicat la completarea cererii de înscriere, un cod unic de identificare ce va fi folosit pe tot parcursul concursului de admitere. Cu această ocazie, i se va indica inclusiv centrul zonal unde va susține probele eliminatorii și evaluarea cunoștințelor”, a mai spus Cristian Grigorescu.

Specializarea „Ordine și siguranță publică”, domeniul de licență „Științe militare, informații și ordine publică”:

-300 de locuri pentru specialitatea poliție;

-70 de locuri pentru specialitatea poliție de frontieră;

-60 de locuri pentru specialitatea jandarmi.

Pentru aceeași specializare, forma de învățământ cu frecvență redusă, disponibilă agenților și subofițerilor din instituțiile Ministerului Afacerilor Interne, sunt prevăzute 50 de locuri.

Specializarea „Drept”, domeniul de licență „Drept”:

-specialitatea poliție, poliție de frontieră, jandarmi, sunt scoase la concurs 125 de locuri forma de învățământ cu frecvență;

-100 de locuri – învățământ la distanță, care sunt adresate personalului MAI și pentru care se percepe taxă de școlarizare.

-50 de locuri disponibile în cadrul Facultății de Pompieri, domeniul de licență „Ingineria Instalaţiilor”.

Întregul proces de admitere va avea loc în perioada iunie – septembrie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here