S-a anunțat simplificarea obținerii avizului de securitate în cazul incendiilor! Care sunt schimbările

Sursa foto: romaniatv.net

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, miercuri, în cadrul şedinţei de Guvern, că a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă privind apărarea împotriva incendiilor. În acest sens, procedura de obţinere a avizului de securitate în cazul incendiilor se va simplifica.

În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria, Raed Arafat a arătat că modificările sunt menite să simplifice procesul de avizare, autorizare privind securitatea la incendiu, să permită debirocratizarea şi reducerea poverii administrative, precum şi supravegherea pieţei produselor pentru construcţii şi a mijloacelor de apărare împotriva incendiilor.

Secretarul de stat a menţionat că una dintre prevederi vizează exceptarea de la obligaţia de obţinere a avizelor şi a autorizaţiilor de securitate la incendiu în cazul lucrărilor care urmăresc preponderent îmbunătăţirea altor cerinţe fundamentale ale construcţiilor.

Unele lucrări se vor putea desfăşura mult mai simplu
“Sunt avute în vedere, spre exemplu, lucrările de consolidare, intervenţiile la acoperişul clădirii care constau în lucrări de înlocuire a învelitorii şi a suportului acesteia, precum şi cele pentru extinderi sau schimbări de destinaţie ale unor încăperi aparţinând construcţiilor existente, în vederea amenajării grupurilor sanitare, camerelor tehnice ori executare de lucrări la acestea. Asta înseamnă că de acum unele lucrări se vor putea desfăşura mult mai simplu, mult mai uşor, fără să facem rabat la siguranţă, dar sunt multe din aceste lucruri care blocau luni de zile realizarea lor sau punerea în funcţiune, în aşteptarea avizelor şi autorizaţiilor. Deci de acum se va simplifica acest lucru şi există unele excepţii care apar prin actul normativ de modificare”, a spus Arafat.

O altă prevedere este stabilirea termenului pentru obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu până la data de 31 decembrie 2022, pentru construcţiile şi amenajările pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor în vederea conformării construcţiei la cerinţa de securitate la incendiu.

“Deci dacă există probe că avem finanţare şi că lucrările se vor desfăşura, se poate amâna până la sfârşitul anului 2022. Condiţia este să existe proba finanţării”, a precizat Arafat.

Alte modificări aduse prin OUG
– Simplificarea etapei de avizare privind securitatea la incendiu, prin stabilirea unui document simplificat, la scenariul de securitate la incendiu preliminar, care are drept consecinţă facilitarea obţinerii autorizaţiilor de construcţie şi demararea investiţiilor.

– Crearea posibilităţii ca pentru obiectivele de investiţii publice avizul de securitate la incendiu să se emită în etapă de studiu de fezabilitate sau documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here