Elevii riscă să rămână fără bani de transport în următorul an. Natalia Intotero trage semnalul de alarmă

Deputatul PSD de Hunedoara Natalia Intotero, trage un semnal de alarmă. Aceasta susține că începând cu noul an școlar, îngrijorările elevilor nu vor mai fi legate de lecții ci de banii de care vor avea nevoie pentru a putea ajunge la unitățile de învățământ.

În cadrul unei declarații oferite pentru Flux 24, deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero a anunțat că luni, în cadrul Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților s-a votat Ordonanța Guvernului nr.50/2021.

De menționat este faptul că, votul parlamentarilor PNL-USR PLUS-UDMR a fost unul în unanimitate pentru amânarea ordonanței, adică împotriva elevilor care, începând cu noul an școlar, riscă să-și plătească singuri transportul.

În acest context, Natalia Intotero susține că Guvernul nu lucrează pentru o ”Românie educată”, ci pentru o țară unde frustrarea elevilor și abandonul școlar să fie o prioritate.

Mai exact, deputatul PSD este de părere că noua OUG înlocuiește, de fapt, gratuitatea cu decontul, iar în acest context, elevii vor fi preocupați de banii pe care trebuie să îi recupereze de la școală.

„Coaliția de guvernare nu lucrează pentru „România educată”, ci pentru o țară în care abandonul școlar și frustrarea elevilor stau la loc de cinste. Ordonanța propusă de Executiv înlocuiește gratuitatea cu decontul! Să ne așteptăm ca din luna septembrie să vedem elevi preocupați nu de lecții, ci de banii pe care trebuie să îi recupereze de la școală.

Asta în cel mai bun caz, pentru că nu toți părinții își permit 200 de lei în fiecare lună să îi cheltuie doar pe transportul copilului. Alocațiile au stagnat, salariile sunt așa cum sunt, în ciuda creșterii economice anunțate de premier. Încotro mergem?”, se întreabă Natalia Intotero.

Nu este un moft, ci o necesitate

Totodată, aceasta a mai adăugat că asigurearea transportului intrajudețean în cazul elevilor este o necesitate și nicidecum un moft, iar guvernanților nu le pasă de viitorul celor din mediul rural.

Ea a mai subliniat faptul că Guvernul ar trebui să renunțe să îi mai ”trateze pe elevi ca pe niște dușmani”.

„Asigurarea transportului intrajudețean pentru elevi nu este un moft, ci o necesitate! Dacă la nivel declarativ, guvernanților le pasă de viitorul copiilor din mediul rural, de performanța în educație a copiilor din România, atunci să renunțe să îi trateze pe elevi ca pe niște dușmani. Pentru ei muncesc. Sfatul meu este ca Executivul să iasă de urgență din bula politică și să asigure transportul elevilor, viitorul lor și dreptul la educație!”, a adăugat ea.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here