Peste 170.000 de certificate digitale UE privind COVID, descărcate până la ora 12

Peste 170.000 de certificate digitale UE privind COVID au fost generate, joi, până la ora 12,00, iar în primele 15 minute de la lansarea portalului web https://certificat-covid.gov.ro peste 11.000 de persoane au obţinut un astfel de certificat, informează Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).

Conform STS, datele statistice se prezintă după cum urmează:

* ora 08,25 – 11.000 certificate

* ora 09,10 – 39.500 certificate

* ora 10,10 – 83.705 certificate

* ora 11,10 – 127.168 certificate

* ora 12,10 – 170.882 certificate

La patru ore de la lansarea platformei, au fost generate certificate, pe categorii, după cum urmează:

* certificate de vaccinare: 162.024

* certificate de testare: 4.522

* certificate de vindecare: 4.336

Platforma a fost lansată în această dimineaţă, la ora 8,10.

Certificatul nu este un document obligatoriu, însă cu ajutorul lui persoanele care s-au vaccinat anti COVID-19, s-au recuperat după această afecţiune sau deţin un rezultat negativ la testarea COVID-19 pot dovedi situaţia lor epidemiologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here