Acasă Național Calendar Orto...

Calendar Ortodox 9 iulie 2021. Una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din România

Calendar Ortodox 9 iulie 2021. În ziua de 9 iulie este cinstită Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț, una dintre cele mai vechi și frumoase icoane făcătoare de minuni din România.
Această icoană este cinstită începând cu anul 2018, în fiecare de 9 iulie, în urma unei decizii a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Astfel, aceasta a fost trecută în Calendarul Ortodox și este laudată de fiecare credincios.
Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamț a fost un dar al împăratului bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul pentru domnitorul Alexandru cel Bun al Moldovei, în anul 1402. Totodată, amintim că aceasta este zugrăvită pe ambele părți iar pe spatele său se află o altă icoană, a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Potrivit învățăturilor creștine, aceasta datează încă din vremea Sfântului Gherman al Constantinopolului. De asemenea, tradiția creștină spune că icoana a fost pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida, o biserică care a fost ridicată în cinstea Maicii Domnului. Mai apoi, Sfinții Apostoli Petru și Ioan, care propovăduiau la vremea respectivă prin aceste părți, au rugat-o pe Miaca Domnului să binecuvânteze biserica. În urma acestor rugăciuni, cei doi sfinți au văzut chipul Maicii Domnului nepictat de mâna omului iar mulți oameni s-au botezat întru dreapta credință.
Astfel, Maica Domnului s-a bucurat iar icoana a devenit făcătoare de minuni, potrivit tradiției creștine. Mai târziu, în anul 665, sfântul Gherman a mers la Ierusalim înainte de a fi hirotonit patriarh al Constantinopolului. Sfântului i-a plăcut foarte mult icoana și a dat ordin ca aceasta să fie copiată. După o perioadă de 555 de ani, aceasta a fost dăruită Mitropolitului Iosif și domnitorului Moldovei în jurul anului 1400 sau 1429.
După aceea, Icoana Maicii Domnului a fost scoasă în anul 1821 din Mănăstirea Neamț, pentru a fi dusă într-un loc secret de pe Muntele Ruse, în locul unde astăzi se află Schitul Icoana Veche. Din cauza turcilor care îi urmăreau pe eteriști, icoana a fost îngropată în acest loc, împreumă cu alte obiecte de valoare. În zilele noastre, icoana Maicii Domnului se află în biserica cea mare a Mănăstirii Neamț, închinată Înălțării Domnului.
Calendarul Ortodox amintește că astăzi sunt prăznuiți și următorii sfinți:
  • Sfântul Pangratie;
  • Sfântul Mucenic Ciprian, Arhiepiscopul Ciprului;
  • Sfântul Ierarh Mucenic Chiril; episcopul Gortinei;
  • Sfinții Mucenici Andrei și Prov.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here