Florin Cîţu, declaraţii contradictorii despre banii românilor. „Alocările de la buget nu se fac pe criterii politice. Modul în care se alocă banii se face la Guvern pe criterii politice”

Florin Cîţu a oferit declaraţii contradictorii, luni, la finalul reuniunii Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România. Premierul a dat asigurări că banii de la buget nu sunt alocaţi pe criterii politice, însă “decizia şi modul în care se alocă banii se face la Guvern şi se face pe criterii politice”

Florin Cîţu s-a întâlnit, luni, cu membrii Adunării Generale a Asociației Municipiilor din România, condusă de Emil Boc. Premierul le-a transmis primarilor că susţine o reformă în cadrul administraţiei locale şi a modul în care sunt cheltuiţi banii pentru personal.

„Să găsim o soluţie pentru acele comunităţi unde veniturile totale sunt mai mari decât cheltuielile de personal. Alocările de la buget nu se fac pe criterii politice. Alocările de la buget se vor face în funcţie de nevoi, unde se pot dezvolta mai mult acele comunităţi, unde avem primari care ştiu să folosească bani”, a declarat premierul Florin Cîţu.

Întrebat cum comentează afirmaţiile lui Ludovic Orban care a cerut ca rectificarea bugetară să fie discutată în cadrul conducerii PNL şi a coaliţiei, Florin Cîţu a oferit un răspuns confuz referitor la modul în care vor fi alocaţi banii.

„Vom prezenta bineînţeles în coaliţie, aşa cum am prezentat şi bugetul anul trecut. Decizia şi modul în care se alocă banii se face la Guvern şi se face pe criterii politice.

Sunt banii românilor din taxe şi vor fi alocaţi întotdeauna pe principiul transparenţei şi eficienței. Vor duce acolo unde au cel mai mare randament în economie”, a mai spus şeful Executivului, în declaraţiile transmite în direct pe pagina de Facebook a Guvernului, cu numeroase întreruperi.

Vineri, liderul PNL a vorbit şi despre rectificarea bugetară pe care Guvernul urmează să o realizeze în august.

„După primele şase luni, conform legii responsabilităţii fiscal-bugetare, Ministerul Finanţelor trebuie să pregătească raportul privind situaţia economică şi bugetară care fundamentează rectificarea bugetară. Aşteptăm pregătirea acestui raport.

Rectificarea bugetară trebuie făcută pentru a răspunde evoluţiilor din primele luni ale anului, primele şapte luni ale anului, astfel încât să adaptăm bugetul la realitatea din punct de vedere al veniturilor şi cheltuielilor”, a spus liderul PNL.

De altfel, Ludovic Orban a subliniat că „rectificarea oricum trebuie făcută cu acordul PNL şi a conducerii PNL şi cu acordul coaliţiei”.

Sursa: romaniatv.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here