Acasă Local Actualitate Calendar Orto...

Calendar Ortodox 13 iulie! Un foarte mare cuvios al Bisericii. Cui spunem astăzi La mulți ani

Calendar Ortodox 13 iulie! Astăzi îl cinstim pe unul dintre cei mai importanţi sfinţi din calendar. Este vorba despre Sfântul Ștefan Savaitul. Este vorba despre un monah al Mânăstirii Sfântului Sava din Palestina.

Acest nume a venit faptul că a fost un monah al Mânăstirii Sfântului Sava din Palestina. Sfântul Ștefan Savaitul s-a născut într-un sat palestinian din apropierea Ascalonului.

A rămas orfan de la o vârstă extrem de fragedă după ce părinţii săi, Chiric şi Serghia au decedat. În acel momentu, unul dintre unchii lui Ştefan, Zaharia, monah din Lavra Sfântului Sava, l-a luat pentru a avea grijă de el. S-a apropiat de cele sfinte şi a început să trăiască într-o mânăstire de la vârsta de nouă ani.

A stat cu râvnă sub ascultarea și îndrumarea lui Zaharia, iar la vremea potrivită acesta l-a călugărit. Timp de 15 ani, Sfântul Ştefan Savaitul a stat împreună cu unchiul său până când acesta a părăsit mânăstirea. A fost ales stareț la mânăstirile Castellion și Spelaion.

Sfântul Ștefan nu a părăsit mănăstirea şi a făcut ascultări diferite. A fost brutar, a primit oaspeți la arhondaric, mai exact, la chiliile dedicate primirii vizitatorilor, iar apoi a fost hirotonit diacon. Timp de patru ani a fost canonarh în timpul slujbelor.

Apoi, a ales să se nevoiască mai intens. A trăit vreme de cinci ani închis în chilie. Ieşea de acolo doar sâmbăta și duminica pentru a merge la Sfânta Biserică. După cinci ani a ieșit în pustiu unde a trăit în sfânta singurătate până la sfârșitul vieții sale. A murit la vârsta de 69 de ani în anul 794.

Acest sfânt al Bisericii, plin de har și binecuvântare a avut darul de a-i tămădui pe cei care îi cereau ajutorul. De aceea, Sfântul Ștefan a mai fost numit Taumaturgul.

Acesta nu trebuie confundat cu Sfântul Ștefan Savaitul Taumaturgul, dar nici cu un alt Sfânt Ștefan Savaitul care era nepotul Sfântului Ioan Damaschin. Ultimul era grec de origine și i se mai spunea poetul pentru că a compus versuri. A murit treisprezece ani mai târziu, după anul 807.

Descoperirea în cel de-al optsprezecelea secol a unui manuscris grecesc cu viața Sfântul Ștefan Savaitul și Taumaturgul scris de un ucenic al său Leontie, confirmat de câteva fragmente în georgiană și alte două manuscrise arabe, ne-a oferit posibilitatea să facem distincţia între acești doi Sfinți savaiți omonimi.

Au avut vocații diferite, daruri duhovnicești diferite, exemple diferite și în același timp au fost împreună sfinți, iar Biserica i-a prăznuit împreună atât azi, cât și pe 28 octombrie.

Sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here