Imaginile dezastrului la Ocoliş, în Alba. A plouat în 10 ore cât pentru jumătate de an

Case distruse, mașini luate de ape, copaci căzuți, drumuri rupte de viitură sunt imaginile dezastrului lăsat în urma ploilor torențiale care au lovit, seara trecută, localitățile Ocoliș și Vidolm din județul Alba.

În doar câteva ore, cât judeţul s-a aflat sub cod roşu de vreme rea, s-au înregistrat cantități de precipitații istorice. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, însă pagubele materiale sunt importante.

Potrivit unui mesaj transmis de Apele Române pe Facebook, s-au înregistrat “223 l/mp în 5 ore la stația hidrometrică Ocoliș pe de Valea Ierii”. Iar hidrologii nu au vești bune. INHGA a emis, vineri, o avertizare cod portocaliu de viituri, pe râuri din opt judeţe, inclusiv Alba, valabilă de vineri de la ora 12,00 până sâmbătă dimineaţa.

“Precipitații istorice cu intensitate mare: 223 l/mp în 5 ore la stația hidrometrică Ocoliș pe de Valea Ierii! Echipele Apelor Române intervin în județul Alba cu toate mijloacele din dotare. Precipitații de 223 l/mp s-au înregistrat într-un interval de 5 ore, în cursul serii trecute, la stația hidrometrică Ocoliș de pe Valea Ierii. Până în cursul dimineții, au mai căzut, în același loc, încă 25 l/mp (total: 250 l/mp). În urma ploilor torențiale, de tip flash-flood, precum și a scurgerilor rapide de pe versanți, pe râul Ocoliș, s-a produs o viitură puternică, cu efecte locale severe. În aceste localități Ocoliș -sat Ocoliș și Vidolm (județul Alba) și Iara – sat Ocolișel (județul Cluj) s-au înregistrat, la această oră, cele mai însemnate pagube materiale. Nu au fost victime omenești. Echipele de la Apele Române Mureș -Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Alba, împreună cu cele ale IJSU Alba și voluntari din cadrul primăriilor Ocoliș, Vidolm (județul Alba) și Ocolișel (județul Cluj), acționează la această oră, cu utilajele din dotare, pentru înlăturarea blocajelor de pe cursurile de apă Ocoliș și Ocolișel (afluenții de stânga ai râului Arieș), precum și pentru deblocarea căilor de acces din zonă”, au anunţat pe Facebook reprezentanţii Apelor Române.

“A plouat în 10 ore cât pentru jumătate de an”, a explicat Oscar Stanciu, redactor meteo Observator.

În continuare, sunt prognozate precipitații cod portocaliu pentru bazinul superior şi afluenţii din bazinul mijlociu şi inferior al râului Arieş (judeţele Alba şi Cluj), conform avertizării hidrologice emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, până sămbătă, la ora 9.00 (cod portocaliu) și până la ora 16.00.

Astfel, în intervalul 16 iulie, ora 12:00 – 17 iulie, ora 9:00, vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide, creşteri de debite şi de niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de apărare, pe râurile din bazinele hidrografice:

Cod portocaliu:

  • Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba şi Cluj).
  • Vişeu, Iza – bazine superioare şi afluenţi bazine mijlocii şi inferioare (judeţul Maramureş),
  • Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud),
  • Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor),
  • Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare),
  • Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare),
  • Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Bihor),
  • Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor),
  • Crişul Negru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Arad),
  • Crişul Alb – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad)

Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here