La ce trebuie să fie atenţi românii care muncesc în străinătate. Ce trebuie să apară în contractul de muncă

Pentru a nu fi exploataţi de angajatori sau de firmele intermediare, românii care vor să muncească în străinătate trebuie să fie atenţi la condiţiile din contractele de muncă.

Autorităţile recomandă românilor care vor să plece la muncă în străinătate ca lucrători sezonieri să verifice înainte atât angajatorul, cât şi firma intermediară. În acest fel se vor asigura că nu vor fi exploataţi.

Mulţi dintre românii care vor să plece lucreze în străinătate au probleme chiar înainte să plece din ţară. Aceştia sunt obligați să plătească pentru transport, deși drumul a fost achitat de angajator.

Potrivit autorităţilor, agenția care intermediază munca în străinătate este obligată să apeleze la o firmă specializată în transport internațional de persoane, dacă deplasarea spre locul de muncă este făcută în grupuri mai mari de 10 persoane.

De asemenea, dacă angajatorul plătește transportul, românii nu trebuie să accepte să fie și ei taxați pentru același lucru. Referitor la cazare, dacă ea este asigurată de angajator, costurile nu pot depăși un sfert din câștigul lucrătorului. De asemenea, după 8-10 ore de lucru este important să ştiţi că aveți dreptul la un timp de odihnă.

În contractul de muncă mai trebuie să apară și condițiile de despăgubiri în caz de boală, accidente de muncă ori deces.

„Înainte de a pleca din ţară spre locul de muncă din străinătate, lucrătorul trebuie să aibă semnat contractul de muncă sau documentul echivalent prevăzut de legislaţia statului respectiv, în limba română”, a spus Larisa Papp, reprezentant inspecția muncii.

De altfel, în contractul de muncă trebuie să apară datele de identificare ale angajatorului străin, funcția sau meseria pe care o aveți, durata angajării, dar și condițiile de muncă. Tot pe act trebuie să fie trecute durata timpului de muncă și de repaus, salariul, condițiile de muncă și de climă, condițiile de locuit, dar și chestiuni care țin de hrană, sănătate și securitate în muncă.

Mai trebuie să apară eventualele obiceiuri din țara de destinație ce v-ar putea pune sănătatea în pericol, dar și ce taxe și impozite ați putea plăti acolo. De asemenea, actul trebuie să prevadă și datele de contact ale ambasadelor ori ale misiunilor diplomatice din țara respectivă. Este esențial ca în contract să apară și clauze legate de despăgubiri în caz de boală, accidente sau deces, dar și condițiile de repatriere pentru astfel de situații.

Lista agenților de plasare a forței de muncă înregistrați poate fi consultată pe site-ul Inspecției Muncii. Acolo sunt și pliante cu informații ce pot deveni utile dacă v-ați găsit de lucru în țări precum Germania, Franța, Italia și Spania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here