Un motociclist a murit urmărit de polițiștii care voiau să-l oprească. De ce fugea de oamenii legii

Un motociclist a murit în timp ce era urmărit de polițiști, oprindu-se într-un stâlp. Accidentul s-a produs în Iași, iar oamenii legii au încercat să-l salveze.

Bărbatul de pe motocicletă, în vârstă de 25 de ani, nu oprise la semnalul polițiștilor rutieri, în Târgu Frumos și era urmărit de aceștia. Viteza cu care se deplasa l-a făcut să piardă controlul vehiculului și într-o curbă s-a răsturnat, oprindu-se într-un stâlp. Motociclistul a murit în timp ce polițiștii îi acordau primul ajutor.

„Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Târgu Frumos au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui motociclu, care se deplasa pe raza oraşului. Întrucât tânărul şi-a continuat deplasarea, s-a procedat la urmărirea sa în trafic. La un moment dat, într-o curbă, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp. Poliţiştii au intervenit imediat pentru acordarea primului ajutor tânărului, însă acesta a decedat”, a declarat, luni, Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, a fost întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea cu permis de conducere necorespunzător categoriei de vehicul condus şi ucidere din culpă.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here