Sportivii români au parte de condiții dure la Jocurile Olimpice de la Tokyo. ”Am avut un șoc”

Atleţii români care participă la Jocurile Olimpice de la Tokyo au parte de condiţii ”spartane” în cantonamentul din Matsudo, unde se află în carantină totală şi trebuie să respecte cu stricteţe regulile organizatorilor cu privire la pandemia de Covid-19.

“Am ajuns în Matsudo în jur de miezul nopţii, după o escală la Istanbul şi alte 11 ore cu avionul. Iar când ajuns aici am avut oarecum un şoc, pentru că regulile guvernului japonez sunt foarte, foarte stricte. Avem doar două etaje unde avem voie să ne deplasăm, la 4 şi 5. Iar să urcăm sau să coborâm o putem face doar pe scara de serviciu, liftul şi scările principale le folosesc alte persoane şi nu avem voie să luăm contact cu absolut nimeni. Timpul petrecut aici este în cameră sau la antrenament, atât. Nu avem voie la magazin, nu avem voie să facem o plimbare, nu avem voie să ne relaxăm, absolut nimic. Totul este foarte strict. Avem acele două aplicaţii pe telefon întotdeauna cu noi, este cu totul altfel. Este carantină totală”, a declarat atleta Alina Rotaru, care va concura la Tokyo în proba de săritură în lungime.

Drumul până în cantonamentul din Matsudo, un mic oraş din apropiere de Tokyo, a fost şi el unul destul de anevoios, pe aeroportul din Japonia al doilea grup al delegaţia României la JO, care a plecat pe 16 iulie, trecând prin mai multe filtre de control până să primească acreditarea pentru Jocurile Olimpice.

”Este carantină totală, doar antrenament și înapoi”

“M-am simţit foarte bine, onorată, atât eu cât şi antrenorul meu că am plecat de la Salonul Oficial al Aeroportului Henri Coandă, şi vreau să mulţumesc COSR pentru acest lucru. Am avut un zbor Bucureşti – Istanbul, cu o escală scurtă de două ore şi ceva. Apoi am avut norocul de a zbura cu un avion nou, Dream Liner, timp de 11 ore. Ajunşi în Japonia, a început un minimaraton, unde am avut 5-6 opriri şi ni s-au verificat cele două aplicaţii, cu teste pentru Covid. Este ca o viză, cu multe QR-coduri, care trebuiau scanate. Iar înainte de a ajunge la viză, una dintre opriri a fost pentru testul de salivă, pentru că aici nu se fac teste ca în Europa, cu beţigaşe. Abia când am primit acreditarea am conştientizat că am ajuns în final la Jocurile Olimpice. După obţinerea rezultatelor, toate negative pentru delegaţia României, unii dintre noi au putut merge către Satul Olimpic, iar noi, atletismul, am intrat în cantonament, în oraşul Matsudo, unde am ajuns la miezul nopţii”, a povestit sportiva.

Alina Rotaru spune că angajaţii hotelului sunt foarte amabili cu sportivii, dar în acelaşi timp stricţi în ceea ce priveşte respectarea regulilor impuse de către autorităţi: “Oamenii de aici sunt foarte drăguţi şi încearcă să ne facă pe plac, dar regulile vin de sus, de la guvernul japonez şi nu ţine de ei. Trebuie respectate, trebuie să ne supunem, chiar dacă ei ne tratează foarte bine. Îşi cer tot timpul scuze, ştiţi cum sunt japonezii… Noi ne dăm seama că nu este vina lor, ei trebuie doar să respecte ce li s-a spus de sus. Şi vom sta aici până pe 25 iulie, când vom pleca în Satul Olimpic. Să vedem acolo care vor fi regulile. Camera este foarte mică, dar asta nu mai contează. Am primit două camere, una pentru bagaj şi una în care să dormim. Iar în rest este carantina totală, doar antrenament şi înapoi”.

Şi felul în care sportivii români iau masa este total diferit faţă de modul în care erau obişnuiţi, primesc micul dejun, prânzul şi cina în caserole şi mănâncă în camere: “Micul dejun, masa de prânz şi masa de seară le primim în nişte cutii pe care le luăm şi trebuie să mâncăm în cameră. Este cu totul altfel, dar acestea sunt regulile, sunt pentru toţi din păcate, şi trebuie să le respectăm. Mâncarea este bună, gustoasă, ai de unde alege, chiar dacă nu suntem obişnuiţi cu aceste feluri de mâncare”.

”E foarte cald și umiditate mare”

În ceea ce priveşte condiţiile de antrenament, Rotaru a afirmat că sunt foarte bune şi că s-a acomodat foarte repede şi la diferenţa de fus orar.

“Partea bună este că avem condiţii de antrenament foarte bune. Eu una m-am acomodat foarte bine, foarte repede, deşi până acum nu am mai stat în carantină niciodată. Este pentru prima dată. Nu am avut probleme nici cu diferenţa de fus orar. Să vedem cum va fi mai încolo, până acum este OK”, a completat sportiva.

Regulile impuse de autorităţile nipone trebuie respectate de absolut toţi sportivii, chiar dacă unele delegaţii au un mic avantaj în sensul că atleţii au voie să se plimbe pe o distanţă de 100 de metri.

“Am vorbit cu o altă concurentă de la săritura în lungime din Marea Britanie care a ajuns şi ea în Japonia. Este într-un alt oraş, tot în cantonament, iar regulile sunt aceleaşi ca şi la noi, au voie doar la antrenament şi în cameră. Spre deosebire de noi ei au şi o cameră de luat masa, pentru că ei au închiriat tot hotelul pentru delegaţia lor, în timp ce noi avem doar două etaje. Iar ei mai au voie să se plimbe în faţa hotelului, pe o distanţă de 100 de metri, atât, timp de o oră”, a mai spus Alina Rotaru.

Atletul Marius Cocioran, care va concura în proba de 50 de kilometri marş, a declarat că pe lângă condiţiile dure de cantonament, sportivii români se confruntă şi cu o căldură excesivă şi umiditate ridicată.

“Am ajuns cu bine, totul este OK, deşi este un pic mai greu, pentru că nu avem voie să ieşim nicăieri în afară de camera de cantonament şi de mers la antrenament. Şi nu se face niciun fel de excepţie. Iar o altă problemă este cu vremea, este foarte cald şi o umiditate foarte mare. Va fi mai dificil la concurs decât în mod normal. Acum nu ştiu exact cum se va simţi la ora 5:30 dimineaţa când am eu startul. Poate că la Sapporo va fi un pic mai bine”, a spus Cocioran.

Alina Rotaru a afirmat că va avea timp să se acomodeze cu căldura şi umiditatea, spre deosebire de atleţii care vor ajunge în Japonia mai târziu: “E foarte cald şi umiditate mare. Pentru cei care vor ajunge în Japonia cu câteva zile înaintea concursurilor cred că va fi mai dificil. Eu am timp destul să mă acomodez”.

”Ei, săracii, fac totul pentru ca noi să ne simțim bine în țara lor”

Atleţii români au avut parte marţi dimineaţa de o surpriză din partea elevilor şcolii din oraşul Matsudo. Înainte de antrenamentul zilnic, sportivii români au fost surprinşi de către elevi care le-au urat bun venit şi succes la Jocurile Olimpice.

Totodată, copiii au organizat şi un mic spectacol de o oră pentru delegaţia României care efectuează cantonamentul în oraşul lor. Elevii au prezentat în faţa românilor un spectacol de tobe tradiţionale, fanfara liceului şi un mic spectacol de majorete.

″Ei, săracii, fac totul pentru ca noi să ne simţim bine în ţara lor şi este de apreciat toată străduinţa lor. Vor cu tot dinadinsul ca noi să ne simţim bine aici, este măgulitor. Dacă nu ar fi fost această pandemie…″⁣, a mai spus Alina Rotaru.

La competiţiile de atletism din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, România va fi reprezentată de Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Andrea Miklos (400 m), Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei).

Lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) cuprinde 101 de sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive.

Reprezentanţii României vor concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3×3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here