Incendiu în Piața Delfinului din Capitală. Pompierii au intervenit cu 14 autospeciale

Un incendiu puternic a izbucnit miercuri după-amiază în complexul comercial Delfinului din Sectorul 2 al Capitalei. Pompierii au intervenit cu 14 autospeciale, iar o suprafață de 150 de metri pătrați a ars. Din interior au fost evacuate 65 de persoane și, din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Focul a izbucnit la unul din restaurantele care se află în Piața Delfinului și s-a extins destul de ușor la magazinele din apropiere.

Misiunea a fost dificilă pentru pompierii din București, pentru că în incintă erau foarte multe persoane care trebuiau evacuate. Operațiunea a durat aproape o oră. Tocmai pentru că autoritățile știau că este o zonă dificilă au fost alertate toate unitățile de pompieri din Capitală. Zeci de militari au venit la fața locului și s-a intervenit inclusiv cu autoscări, pentru a stinge flăcările de la înălțime.

Focul a fost stins în cele din urmă, dar la fața locului au mai rămas câteva echipaje, pentru siguranță.

Specialiștii urmează să intre apoi în piață, să facă cercetări la fața locului și să stabilească motivul pentru care s-a produs incediul.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here