Alertă în Pitești. O valiză suspectă a fost găsită într-un bloc din centrul orașului

S-a dat alarma miercuri după amiază, când un apel la 112 anunța că în scara unui bloc din centrul Piteștiului se află o valiză suspectă.

Forțe de la SRI, poliție, pompieri și paramedici au pornit la locul indicat. Au luat imediat toate măsurile ca nimeni să nu fie rănit, dacă în valiză ar fi fost un dispozitiv periculos.

Zece echipaje de la poliție, investigații criminale, arme și muniții, SRI, pompieri și SMURD au ajuns imediat la blocul din centrul Piteștiului, unde un locatar anunțase că în scară este o valiză suspectă, care stă nemișcată de mai bine de o oră. Perimetrul a fost imediat înconjurat, 20 de locatari evacuați, iar trecătorii au fost îndepărtați.

După ce au studiat trollerul, de dimensiuni mici și nou, cu etichetă, poliţiştii au decis să îl scoată din bloc. Cei 20 de locatari evacuați s-au putut întoarce. Unii se gândesc că e posibil ca obiectul să fi fost pus intenționat și nu uitat în scara blocului.

Locatară: “Nu știm cum a apărut, că ușile sunt închise cu cartelă! Și prin față și prin spate”.

Reporter: “Dar v-ați speriat, doamnă, când ați auzit că e un geamantan suspect?”.

Locatară: “Nu, am trecut pe lângă el”.

Agent șef principal Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeș: “Polițiștii piteșteni au fost alertați prin serviciul de urgență 112 cu privire la prezența unui colet suspect pe scara unui bloc din municipiul Pitești. Au fost parcurse procedurile specifice pentru crearea unui perimetru de siguranță, astfel încât persoanele care locuiesc în zonă să nu fie expuse unui eventual pericol. Coletul a fost deschis, constatându-se că era gol”.

Costurile operațiunii sunt însemnate. Polițiștii așteaptă să vadă dacă va revendica cineva trollerul. Oricum, persoana nu va putea fi amendată, dacă nu se va putea dovedi intenția de a pune pe jar forțele de ordine.

Sursa: stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here