Acasă Național Impact putern...

Impact puternic între un autoturism și un TIR. Un bărbat a murit/ O femeie a fost grav rănită

Un teribil accident rutier s-a produs, în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Poieni, comuna Schitu Duca din județul Iași. Un bărbat de 33 de ani a murit și o femeie a fost rănită după impactul dintre un autoturism și un  TIR.

Potrrivit ISU Iași, cumplitul accident s-a produs vineri, 23 iulie, în jurul orei 03:00, în dreptul localității Poieni, comuna Schitu Duca.

Din primele informații, un autoturism și un TIR s-au ciocnit puternic.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu un echipaj de interventie cu modul de descarcerare și un echipaj de prim ajutor SMURD, împreuna cu două echipaje medicale ale SAJ Iași.

În urma impactului au rezultat două victime, ambele din autoturism. Acestea au avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare.

Este vorba despre șoferul autoturismului, un bărbat de 33 ani, era inconștient, și o femeie de 31 ani, pasageră în dreapta, încarcerată dar conștientă.

Conform sursei citate, după realizarea manevrelor specifice concomitent cu acordarea primului ajutor de urgență, pasagera a fost transportată la spital cu diverse politraumatisme.

Pentru șofer nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.

Conducătorul TIR-ului a refuzat evaluarea medicală.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.