Un șofer fără permis și doi băuți, prinși la volan pe străzile din Olt. Concentrație de 1,88 mg/l în cazul unuia

Oamenii legii din Olt au depistat în trafic, în acest weekend, mai mulți șoferi care au încălcat legea.

Este vorba de, mai exact, trei șoferi, doi din Olt și unul din București, care au fost prinși după ce au condus băuți sau fără permis.

Bărbatul din București a fost prins, în urmă cu două zile, în municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În acceași zi, în comuna Obârșia, a fost depistat un bărbat, de 42 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, Ionuț Vasiloaica.

De altfel, în comuna Izbiceni, a fost depistat un bărbat, de 31 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here