Bărbat strivit de un copac în Tulcea. Nu i-a putut fi salvată viața

Pompierii au intervenit joi într-o exploatație forestieră din apropierea localității Tudor Vladimirescu , unde o persoană a fost prinsă sub un copac care s-a prăbuşit.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și o autospecială de intervenție, precum și un echipaj SAJ, cu o ambulanță tip B2.

Pompierii au extras victima, un bărbat de circa 48 de ani. Din nefericire, aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viața, echipajul SAJ declarând decesul.

Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru cercetări.

Sursa: romania24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here