Acasă Național O tânără de 2...

O tânără de 21 de ani și-a turnat benzină pe corp și și-a dat foc. A ajuns la spital în stare gravă

O tânără de 21 de ani şi-a dat foc, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce se afla în vizită la masa sa, în localitatea bistriţeană Bichigiu, fiind transportată la spital cu arsuri pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului, potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

„În această dimineaţă, în jurul orei 01.00, a fost sesizat prin 112 faptul că o femeie şi-a provocat arsuri cu combustibil. Echipajele medicale ajunse la faţa locului au preluat-o şi au transportat-o la spital cu răni pe aproximativ 70% din suprafaţa corpului. Din primele verificări efectuate, a reieşit faptul că este vorba despre o tânăra în vârstă de 21 de ani, din localitatea Aluniş, comuna Zagra, care se afla în vizită la mama ei”, se menţionează în buletinul de presă al Poliţiei.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a transmis că tânăra a suferit arsuri de gradul II şi III, fiind preluată de echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa pentru investigaţii medicale şi îngrijiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.