Întrebat, joi, când va depune Partidul Social Democrat anunțata moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu, președintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat că încă nu s-a luat o decizie în această problemă.
Social-democrații încă fac calcule la acest capitol, pentru că nu dețin majoritatea în Parlament, dacă să depună moțiunea înaintea Congresului PNL sau după alegerile interne din Partidul Național Liberal și USR PLUS.
„Partidul Social Democrat își face calculele dacă această moțiune trebuie depusă acum, până în alegerile interne din PNL, sau după alegerile interne din PNL și USR. Vrem să calculăm foarte bine pentru că încercăm să maximizăm, să vedem când această moțiune ar avea mai mari șanse de trecere, că știți foarte bine, cei care suntem în opoziție și încercăm să susținem această moțiune singuri nu avem oamenii necesari să creăm majoritate și atunci e nevoie de o masă critică din cei nemulțumiți, din cei ai actualului arc guvernamental. Deci, nu știm exact când o vom depune”, a declarat liderul PSD Olt.
La finalul acestei săptămâni social-democrații se vor reuni la Olimp, unde va avea loc Comitetul Politic Național al partidului, dar și o întâlnire cu grupurile parlamentare în care se vor lua mai multe decizii, inclusiv cea legată de moțiunea de cenzură, a mai precizat Marius Oprescu.



































