Noi imagini de la accidentul din Brebeni, în care un tânăr de 26 de ani, din Crâmpoia, și-a pierdut viața, au apărut.
Accidentul a fost extrem de violent, după cum se observă din imaginile de mai jos. Autoturismul, condus pe Drumul Județean 546 A, dinspre Schitu spre Brebeni, de tânărul șofer, s-a răsturnat pe câmp la un moment dat, după ce băiatul a pierdut controlul asupra direcției de mers.
Evenimentul s-a soldat și cu o altă victimă, o femeie, pasageră în autoturism. Ea a fost preluasă de un echipaj medical și transportată la spital.



În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, polițiștii efectuând în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristina Grigorescu.


































