Medicii din Mureș au reușit să reatașeze mâna unui bărbat, după ce acesta și-a tăiat-o cu un flex

Un bărbat care înlocuia geamurile la Spitalul Municipal din Sebeș și-a tăiat o mână, după ce a manevrat în mod greșit un flex.

Bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Clinic Județean Mureș. El a intrat imediat în operație, iar medicii au reușit să îi reatașeze mâna, conform Alba 24.

Accidentul s-a produs recent în timp ce bărbatul tăia cadrul vechi de lemn al geamului, cu ajutorul unui polizor unghiular pe care avea montată pânza pentru tăierea lemnului.

La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul polizorului, iar pânza tăietoare a ajuns în zona antebrațului stâng pe care l-a tăiat.

După intervenție, medicii au transmis că primele reacții ale organismului în urma reimplantării mâinii sunt pozitive și că operația a fost o reușită.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here